Cum amenajezi un cort teepee în camera copilului - ACAJU

Dacă oamenii mari au nevoie de un spațiu de tihnă și relaxare, de un colț al lor, unde să se retragă din când în când, de ce nu ne-am gândi la același lucru și pentru copii? Nici copiii nu fac excepție când e vorba de un spațiu personalizat după bunul lor plac, unde să se „ascundă” din când în când, să mimeze întâlniri secrete cu personajele favorite sau să se ocupe de activitățile preferate. Aici pot citi, pot desena, se pot juca, uneori pot să-și invite și prietenii să-și spună secrete sau să se joace împreună. Un loc ideal pentru momente magice, atât de importante în perioada copilăriei. 

 

Și pentru că vrei mereu și mai ales în aceste vremuri incerte, să-i oferi oportunități de a se juca în cele mai inedite moduri, încearcă să-i construiești un cort teepee, acesta fiind cel mai nou trend în materie de joacă și de spațiu personal pentru camera copilului.

 

De ce să-i iei copilului tău un cort teepee

 

Pare ciudat că în era digitală, în care majoritatea activităților se desfășoară online, tu ca părinte să faci sau să te gândești să faci o astfel de investiție. De fapt, nimic mai oportun decât o joacă care poate fi o modalitate de comunicare cu un copil, în aceste timpuri în care generații de părinți foarte ocupați se plâng de lipsa de comunicare pe care copiii ajung să o dezvolte în timp.

 

Psihologii recomandă că pentru dezvoltarea unei relații de familie armonioase, în viața tumultoasă a unui părinte ocupat, să fie incluse și activități cu propriul copil, în care acesta să creeze și să se reinventeze pentru copilul său.

 

O idee excelentă poate fi montarea unui cort indian de joacă, pentru că toți copiii sunt și au fost fascinați de indieni, sau măcar de Peter Pan. Cu acest cort îi vei crea copilului tău un spațiu personal, bine definit, extrem de util în dezvoltarea să cognitivă și veți putea avea parte de multă distracție împreună, zeci de roluri, pene pe cap, puțină vopsea și gata cu serile plictisitoare. 

Poți sa-i montezi în cort și o lanternă, poate așa va fi tentat să citească mai mult sau poate va deveni locul unde se va desfășura lectura de seară.

Un cort teepee de joacă montat în camera copilului tău poate fi o soluție excelentă mai ales dacă stai la bloc și nu ai curte, iar acum oricum afară este frig și umezeală. Poate la vară îl poți monta pe balcon.

Beneficiile unui spațiu personal pentru copii

 

Corturile teepee sunt perfecte pentru a oferi un spațiu personal, mai ales dacă este vorba despre un copil micuț care încă nu vrea (și nici nu este indicat) să meargă în camera lui și să închidă ușa. Un cort teepee le va oferi copiilor un spațiu al lor chiar în interiorul casei voastre. Astfel se pot izola factorii din mediu ce ar putea să suprastimuleze copilul și îi oferă un locușor confortabil și sigur. În același timp, oferindu-i un spațiu al lui, îi vom transmite copilului că avem încredere în el și că îl vedem ca pe o persoană capabilă să se descurce și pe cont propriu.

 

Un spațiu personal va ajuta la dezvoltarea imaginației copiilor pentru că aceștia își folosesc creativitatea pentru a se imagina în tot felul de ipostaze. Copiii ne surprind întotdeauna pentru că găsesc tot felul de întrebuințări unor lucruri pe care noi știm să le folosim într-un singur fel sau atunci când aceștia găsesc soluții ingenioase, în situații în care noi nu am ști ce să facem. 

 

Corturile teepee se comportă ca o cameră mai mică într-o cameră mai mare și le oferă copiilor spațiul de care au nevoie, în care să se joace după bunul plac. Un cort teepee nu va însemna neapărat un decor pentru povești cu indieni, poate fi interiorul unei nave spațiale, mai ales dacă îi montezi și câteva beculețe, un lan de floarea soarelui, scorbura unui copac, un loc organizat unde ca-n filme copilul va lua ceaiul împreună cu păpușile preferate. În timp ce se joacă aici, copilul poate juca roluri diferite și se poate preface că este oricine își dorește el.

 

În afară de imaginație și creativitate, copiii își vor dezvolta astfel și motricitatea. Vor lega și dezlega ușile cortului, se vor învăța cu nodurile... Cu timpul pretențiile cresc și povestea poate fi dezvoltată aducând în interiorul cortului, piese de mobilă copii în funcție de scenariul micului regizor, un scăunel, o măsuță, mai multe perne, seturi de leduri, iar decorul exterior poate fi completat pentru a completa povestea.

 

Mai mult povestea din acest cort teepee îi va ajuta pe micuți să-și creeze un spațiu primitor unde să-și invite prietenii la joacă. Atunci când copiii se joacă într-un spațiu foarte mic, ei sunt mult mai dispuși să iasă din „carapace” și să fie mai sociabili.

Cum amenajezi un cort teepee

 

Înainte de a te gândi să-i faci cadou un cort, poți încerca să improvizezi unul pentru a testa reacțiile pe care le va avea copilul tău în aceste condiții. Poți improviza dintr-o perdea, un cearșaf sau o pătură, pe care să le pui pe două scaune, două fotolii și să organizezi o ședință secretă de joacă pentru a vedea dacă jocul și ideea de intimitate îi face sau nu plăcere. Apoi în funcție de talente poți să încerci să faci un cort DIY, dar cel mai sigur este să achiziționezi un cort teepee gata făcut. Dar și în acest caz trebuie să iei în considerare câteva lucruri.

  • Cort teepee pentru interior sau pentru exterior - Corturile teepee sunt realizate din materiale diferite, în funcție de locul în care vor fi montate, în interior sau în aer liber. Corturile pentru exterior trebuie să aibă un sistem de ancorare și să fie confecționate dintr-un material care să reziste la ploaie, vânt și soare. Pentru interior, se recomandă ca materiale, lemnul și bumbacul, ușor de curățat și întreținut.
  • Spațiul necesar pentru un cort teepee - Spațiul este un factor important, mai ales atunci când este limitat. O cameră prea aglomerată nu este deloc de dorit, mai ales dacă este camera unui copil, unde se știe că lucrurile au propria logică după care sunt „aranjate”. Dimensiunile unui cort obișnuit teepee, asamblat, variază între 100 - 130 cm total. Un cort XXL are dimensiuni mai generoase – 120 x 100 x 160 cm.
  • Ușor de montat / demontat – Un cort teepee vine, de obicei, la pachet cu bețele de susținere, husa cortului (aici e alegerea cea mai grea), salteluța de joacă, perne, frânghie de legat și o ghirlandă de stegulețe, plus instrucțiuni de montare. Corturile teepee sunt realizate din materiale ușoare - lemn și bumbac ușor - așa că au o greutate de aproximativ 2 kg. Dacă spațiul îți permite, îl poți ține deschis în permanență dar, la fel de bine, îl poți strânge și depozita într-un loc ferit de priviri, până când micuțul tău va avea chef să-l folosească din nou. După demontare poate fi ascuns cu ușurință în spatele oricărui dulap.
  • Se potrivește cu camera copilului - Cele mai frumoase camere sunt ale copiilor, este o adevărată artă să creezi o oază de liniște și un spațiu motivant pentru copii, în aceeași încăpere. Copiii au nevoie de armonie, inclusiv de cea vizuală, iar acest cort teepee trebuie să se incadreze armonios în cameră, să fie din aceeași poveste. Cel mai simplu este să te încadrezi cromatic alegând o husă de cort asortată cu decorul camerei.

Pentru o perioadă cortul va deveni cea mai importantă piesă de mobilă copii din cameră, va fi locul personal la care nu are acces toată lumea, un univers magic a cărui cheie este deținută de copii. Ei pot ridica perdeluța sau o pot trage, pot închide chiar „ușa” pentru a se bucura de intimitate. Joacă-te cu copilul tău pentru a avea și tu acces în acest univers epic.