Cum alegi veioza pentru dormitor: modele potrivite pentru noptiera ta - ACAJU

Combinație perfectă între aspecte ce țin de design și aspecte ce țin de funcționalitate, veiozele pentru dormitor sunt corpuri de iluminat cu rol însemnat în decorarea dormitorului, dar sunt și o sursă de lumină importantă. Dormitorul este camera din casă în care îți petreci foarte mult timp și de aceea este esențial ca veiozele pentru dormitor să ofere spațiului o lumină plăcută, pentru confortul tău și pentru relaxare. 

 

Alături de o carte sau un ceas deșteptător, o veioză dormitor este unul din obiectele necesare care se pot ține pe noptiera de lângă pat. Poate fi folosită pentru a citi în timpul noptii sau pentru lumină de veghe dacă nu îți place să dormi pe întuneric. Nimic ne este mai relaxant decât să citești ceva înainte de culcare, la lumina plăcută a unei veioze. În același timp, te scutește de a te ridica din pat când vrei să stingi lumina, pentru că folosești doar veioza. Asa ca, o veioză dormitor este unul dintre acele lucruri care nu lipsesc niciodată de pe noptieră.

 

Cum alegi veioza pentru noptiera de dormitor 

 

Sistemul de iluminare din dormitor joacă un rol important în relaxarea de la sfârşitul zilei, iar veiozele de pat reprezintă o alternativă ieftină și simplă de a lumina dormitorul. Este important să alegi veioza potrivită în funcție de dormitorul pe care îl ai, astfel încât aceasta să-și îndeplinească atât funcția estetică, cât și pe cea funcțională, pentru că dincolo de utilitatea evidentă, alegerea veiozei potrivite are o importanță deosebită în crearea unui design interior unitar.

 

  • Numărul de veioze 

 

Ca regulă generală, pentru o persoană singură e nevoie de o veioză pentru dormitor pe noptieră. Dacă împarți dormitorul cu cineva, sunt necesare două veioze, câte una pe fiecare noptieră. În general, veioza dormitor pusă pe noptiera de lângă un pat cu dimensiuni generoase conferă echilibru în design.

 

 

  • Mărimea potrivită 

 

Alegerea unor veioze nepotrivite din punct de vedere al mărimii este una din cele mai frecvente greșeli de design. Regula de succes ar fi că noptiera ar trebui să măsoare între 1/3 și 2/3 din lățimea saltelei și lampa de pe noptieră ar trebui să fie aproximativ 1/3 din lățimea noptierei, măsurată la cel mai lat punct al lămpii.

De asemenea, se ține cont de mărimea dormitorului, într-un dormitor relativ mic și veioza dormitor trebuie să fie mai mică, iar într-un dormitor spațios ai libertatea de a te juca cu lămpi mai impunătoare.

 

  • Înălțimea potrivită 

 

Alege înălțimea veiozei de pat în funcție de înălțimea noptierei. Contează foarte mult unghiul sub care este luminată cartea atunci când citești și poate contribui la obosirea ochilor dacă nu este corect ajustat. Presupunând că noptiera are aceeași înălțime cu salteaua (sau cu câțiva centimetri mai mult), cauți o veioză pentru dormitor la aceeași înălțime cu cea a noptierei, plus maxim 5-8 cm. De exemplu, dacă noptiera ta are o înălțime de 60cm, atunci cea mai bună veioză va avea o înălțime de aproximativ 67 cm.

 

  • Caracteristicile abajurului 

 

Mărimea bine proportionata a abajurului echilibrează veioza. Toate veiozele vin cu abajururi proporționate din fabrică, dar dacă vrei să le schimbi, trebuie să le alegi în funcție de dimensiuni. De fapt, înălțimea abajurului ar trebui să fie de aproximativ 2/3 din înălțimea corpului lămpii, măsurată de la baza lămpii până la baza becului. 

Materialele textile de culoare deschisă, eventual albe permit ca veioza dormitor să lumineze cel mai mult, dar abajururile colorate reprezintă o modalitate excelentă de a adăuga o pată de culoare și de a echilibra designul dormitorului. În general, imprimeurile și culorile dominante de pe abajur trebuie să se asorteze cu culorile din dormitor. 

Abajurul este important și în felul în care ochiul percepe lumina emisă de veioze. În cazul în care vrei ca veiozele să emită mai multă lumină, alege un abajur semi-transparent. Dacă, din contra, vrei ca intensitatea luminii să fie mai redusă, alege veioze pentru dormitor cu abajur opac. În cazul în care vrei să pui accent mai mult pe rolul decorativ al veiozelor, alege unele cu abajur cu imprimeu sau cu diverse ornamente.

Stând în pat, lampa ar trebui să-ți lumineze partea de jos a corpului și nu fața. Lămpile de noapte care au abajurul transparent sunt foarte obositoare, deoarece lumina îți va bate în ochi. De aceea este recomandat să folosești veioze care au abajurul dintr-un material suficient de gros încât lumina să fie redirecționată în jos, spre noptieră și nu veioze a căror lumină se răspândește în toate direcțiile.

 

  • Intensitatea luminii din dormitor 

 

Lumina este cea mai importantă la alegerea veiozelor. Scopul final este ca dormitorul să fie inundat de lumină atunci când sunt folosite toate corpurile de iluminat, inclusiv veiozele, iar în acest scop există o formulă, care atunci când este aplicată se poate ști exact care este intensitatea de lumină care ar trebui să existe într-o anumită cameră. Rezultatul reprezintă totalul de wați, care poate proveni din mai multe surse: lampadar sau lustră și veioze. Trebuie doar să știi câți metri pătrați are dormitorul și să înmulțești valoarea cu 16 pentru a obține numărul total de wați necesari pentru o cameră luminoasă. 

Deci, înainte de a alege veioza pentru dormitor, trebuie să știi dimensiunea încăperii și numărul de wați pe care îl au celelalte corpuri de iluminat. Pentru două veioze numărul rezultat anterior trebuie împărțit la doi. 

De asemenea, există mai multe tipuri de becuri și fiecare dintre acestea emit o lumină diferită, care are o intensitate mai mare sau mai mică. De exemplu, intensitatea luminii emisă de o veioză dormitor LED poate fi diferită de cea emisă de un bec cu incandescență, fluorescent sau cu halogen, chiar dacă becurile au același număr de wați.

 

Modele de veioze cu stil

 

Veiozele pentru dormitor îndeplinesc atât un rol funcțional cât și unul decorativ. Acestea pot fi piese statement cu design deosebit sau se pot coordona cu alte surse de lumină din dormitor pentru a crea un decor coerent în același stil, fie clasic, modern sau contemporan.

 

Lămpile și veiozele pot avea diverse forme, decorațiuni și culori astfel că vei putea găsi cu ușurință un model care să se potrivească cu designul interior al dormitorului. Poate fi o veioză pentru dormitor cu sau fără abajur, compactă sau realizată dintr-o grupare de becuri pe diferite brațe.

 

Într-un dormitor contemporan poți alege veioze cu elemente din sticlă sau cromate. Este foarte important să te gândești la veiozele din dormitor ca fiind obiecte pe care se pune accentul și să le alegi în consecință. Pentru un dormitor glam poți opta pentru un model de veioză modernă cu suport auriu și abajur simplu alb. Sau poți folosi un model de veioză modernă sub forma unor lămpi mici de plafon agățate de o parte și de alta a patului. O tăblie de pat modernă va putea să aibă încorporate diferite tipuri de lămpi astfel că nu va mai trebui să le achiziționezi separat. Într-un decor modern, este recomandat să folosești o noptieră mai mică și o veioză superdimensionată. 

Într-un decor minimalist sunt potrivite lămpile de perete sau veiozele din metal cu un design cât mai simplu. Unele modele de veioze pot fi prinse în perete și în acest fel economisești din spațiul de pe noptieră unde ar sta veioza clasică. Vei avea mai mult loc pentru cărți sau pentru flori. Un alt model de veioză minimalistă este cel cu corp transparent și un abajur simplu, negru.

Veiozele cu elemente metalice, eventual colorate, sunt potrivite unui dormitor în stil industrial. Pentru un mix de stiluri, futurist - vintage, poate fi modelul veioză stil opaiț.

Într-un decor tradițional, folosește o noptieră mai voluminoasă și o lampă mai mică. Modelele de veioză clasică sunt cel mai simplu de încadrat într-un dormitor, plus că abajurul poate fi schimbat, prin urmare ai o libertate foarte mare și poți, cu siguranță, să găsești un model și o textură care să se integreze armonios în decor. Cele mai multe au suportul din lemn sau ceramică. O veioză clasică nu va încărca spațiul și va crea iluzia de amploare a decorului.

Atenție, lămpile de perete trebuie montate la o înălțime care să poată permite luminii să fie dispersată în zonele în care ai nevoie. În același fel, veiozele vor trebui amplasate pe noptierele de lângă pat pentru a putea fi aprise sau stinse cu ușurință.