Culorile pământului în decorul casei: 7 modalități de a le folosi - ACAJU

Culorile transmit emoție, creează stări de spirit, ne pot influența energia și de aceea, sunt un ingredient esențial al vieții noastre. Impactul emoțional pe care nuanțele care ne înconjoară le pot avea asupra noastră este unul puternic, mai ales pentru că tiparul de gândire vizual este cel mai des întâlnit în rândul oamenilor. În același timp pentru că alegem culorile care ne plac din instinct, fără să ne gândim prea mult la însemnătatea și impactul psihologic al fiecărei culori, paleta cromatică ne trădează personalitatea. 

Persoanele echilibrate și practice vor alege întotdeauna să-și decoreze casa în culorile pământului. Aceste culori constituie o bază excelentă pentru crearea unui decor clasic, dar și pentru interioarele moderne, fiind ușor de asortat și accesorizat. Mai mult, dacă vrei să ai un cămin primitor, însuflețit de o atmosferă caldă, decorează-l folosind nuanțe mai liniștite, inspirate din natură, cu alte cuvinte, folosește culorile pământului.

 

Culorile pământului

 

Culorile pământului (sau culori de pământ) se referă la un grup de culori inspirate din cele culorile solului și mineralelor naturale. În sensul cel mai restrictiv, o culoare de pământ este orice culoare caldă ce conține un strop de maro. În sensul larg, culorile pământului sunt asimilate culorilor naturale, adică celor care se regăsesc în natură, fie că este vorba despre sol, frunze, cer sau soare. Indiferent cum o definim, putem spune că paleta de culori de pământ stă la baza amenajării celor mai calde, relaxante și prietenoase interioare.

  • Ocru - Este o culoare galben-brună denumită așa după cel mai vechi pigment natural cunoscut de omenire. Ocrul poate avea o tentă galbenă, aurie, roșie, violet, maro, siena sau de ambră și poate merge chiar până la o nuanță foarte întunecată de maro roșiatic. 
  • Cărămiziu - Este o nuanță caldă de maro roșiatic similară culorii cărămizilor din lut ars. 
  • Teracota - Este nuanța de portocaliu maroniu a ceramicii arse. 
  • Taupe - Nuanța taupe, la noi grej, este o combinație de gri și maro. 
  • Bronz - În engleza întâlnit și sub denumirea „tan”, este o nuanță de maro gălbui.

 

Schema cromatică pentru asortarea culorilor de pământ

 

Culorile pământului se potrivesc unele cu altele în mod natural și de aceea sunt foarte ușor de folosit în amenajările interioare. Asta înseamnă că o schemă cromatică în care incluzi ocru, cărămiziu, teracotă, grej, bronz, va arăta foarte bine în cele mai multe încăperi, dar atenție la faptul că prea mult maro poate da un aer mohorât ambientului.

 

Cea mai bună soluție este să combini aceste culori de pământ cu nuanțe neutre luminoase. Astfel poți să alegi să vopsești pereții în alb ori bej, sau să optezi pentru o piesă de mobilier voluminoasă precum canapeaua din living, într-o culoare neutră deschisă. 

Mai trebuie să ții cont că dacă optezi doar pentru paleta de culori de pământ riști să recreezi un decor specific anilor ‘60 sau chiar ’70, o ambianță retro. Dacă ți-ai dorit un decor retro, e perfect, dar dacă vrei un spațiu modern, atunci ai nevoie de o altă abordare.

 

Ca reguli generale, poți să combini culorile pământului:

  • Cu culori neutre, alb, negru, bleumarin, gri;
  • Cu pasteluri, roz pal, bleu deschis, verde pal, galben pal, lila;
  • Cu nuanțe strălucitoare, fluorescente, mai ales ca accente în living sau camera copilului;
  • Cu nuanțe de verde, nu chiar verdele avocado popular în anii ‘70, ci verdele ierbii, al ferigii și al mușchiului natural, poate chiar un kaki; 
  • Pentru a da decorului mai multă vitalitate poți folosi galben solar sau portocaliu ars alături de tonurile de pământ.

Modalități de a folosi culorile pământului în amenajările interioare

 

  1. Decor living cu mobilă în culori pământii

 

Culorile pământului sunt ideale atât pentru decorațiuni, cât și pentru mobilierul din casa ta. Livingul casei tale este perfect pentru a fi decorat în astfel de nuanțe care îți oferă o stare de bine, de calm. Lasă pereții și tavanul alb, podeaua din lemn maro deschis, iar mobila și decorațiunile în nuanțe de maro și mai deschis. Piesa vedetă va fi un fotoliu teracotă și multe perne cu imprimeuri geometrice în nuanțe maro pe un fond deschis. Măsuța de cafea și scaunele vor fi în culori de pământ. Alte pete de culoare pot fi câteva ghivece albe cu plante verzi, plus câteva covorașe din împletituri de ratan sau bambus.

 

  1. Culorile pământului într-o schemă cromatică living alb-negru 

 

Pentru un decor modern și rafinat în living, încorporează culori de pământ într-o schemă cromatică bazată pe alb și negru. Poți obține un contrast foarte atrăgător și sofisticat vopsind pereții în alb și tâmplăria ferestrelor și a ușilor în negru. Adaugă mobilier din lemn cu elemente wenge, o canapea cu tapițerie sau husă albă, un covor taupe și perdele sau draperii în tonuri de ocru cu tentă galbenă sau roșie. Ca element statement ce aduce un plus de sofisticare, poți adăuga un scaun în nuanțe de chihlimbar.

 

  1. Atmosferă cozy pentru living

 

Alege pentru living, piese de decor care să îți ofere o stare de bine, de liniște plăcută și extrem de confortabilă, folosindu-te de atât de popularele leagăne agățate în tavan. Leagănul poate fi din ratan, răchită, din lemn împletit și în culoarea naturală, asortat cu podeaua din lemn, măsuța de cafea, picioarele canapelei și scaunelor. În rest mobila și accesoriile sunt albe sau crem dar din materiale cu texturi diferite pentru spațierea decorului. Tâmplăria ferestrelor și a ușilor este lăsată de culoarea lemnului.

  1. Living modern în culorile pământului

 

Culorile pământului se potrivesc foarte bine cu piese de mobilier de lemn, accesorii din fier forjat, textile din fibre naturale, dar și cu elemente naturale din metal sau sticlă. Încearcă o combinație modernă cu un perete accent teracotă, canapea galben ocru și măsuță de cafea din sticlă, iar majoritatea accesoriilor din metal, eventual bronz. Va rezulta un decor care îți va alunga orice urmă din depresia anului trecut. 

 

  1. Decor în culorile pământului înviorat de galben solar

 

Pentru 2021, Pantone a făcut o alegere puțin neobișnuită, numind două nuanțe culorile anului, mai exact: Ultimate Gray și Illuminating Yellow. Potrivit Pantone, acestea arată cum elemente diferite se poți uni pentru a exprima un mesaj plin de forță și pozitivitate. Galbenul denotă optimism și poftă de viață, creând decoruri luminoase și poate fi folosit cu succes pentru pereți, dar și pentru diverse decorațiuni precum draperii, perne, pături sau covoare. 

Galbenul, în tonalități pale, creează o atmosferă caldă, fericită, potrivită pentru dormitorul tău, spre exemplu. Poți să alegi un tapet cu nuanțe pale de galben, caruia să îi asortezi un pat de dormitor tapițat, într-o nuanță de grej, pentru un design în trend. Galbenul șters și nesofisticat va fi folosit cu precădere ca neutru sau ca accent pentru frumoasele nuanțe de albastru, dar și ca imprimeu, alături de ocru și muștar, asociat cu tonuri de pământ.

Mai mult că oricând avem nevoie să ne simțim optimiști, așa că ar fi bine să ne îndreptăm cu precădere spre pete de culoare galbenă, o culoare atât de prietenoasă, simplă și exuberantă. 

  1. Maro și albastru rece în dormitor

 

Pentru un dormitor relaxant și primitor, te poți baza pe combinația dintre maro și o nuanță rece de albastru pal. Maroul și albastrul fac întotdeauna o pereche cromatică bună, iar pentru un rezultat memorabil adaugă în ecuație niște alb și un covor în tonuri de ocru și bej. Poți alege chiar una din nuanțele de maro în trend, Brave Ground. Este cea mai utilizată culoare din interioarele noastre, fiind una dintre nuanțele comune ale pieselor de mobilier din lemn. Brave Ground este culoarea din casă, culoarea locului unde lucrăm, învățăm, ne relaxăm. 

 

  1. Combinații de verde și culori de pământ

 

Deși verdele nu este o culoare prea des întâlnită în casele noastre, pentru că este greu de asortat, pornește de la o paletă de culori de pământ și o sa-ți fie mult mai ușor să descoperi nuanța perfectă de verde. O altă idee pentru a adăuga verde în casa ta este să adaugi multe ghivece cu plante de apartament. Ar trebui ca pereții să fie vopsiți în gri foarte deschis, că să ai un fundal neutru pentru jocurile cromatice dintre verde și maro. Creează niște contraste șocante dar plăcute, intre o canapea din piele maro și niște perne decorative kaki, sau pentru o gură de aer proaspăt în spațiu, între o pardoseală din lemn și niște ghivece cu plante mai mari gen filodendron și ficus, sau poate un smochin.

Culorile de pământ au revenit în tendințele amenajărilor interioare anul acesta, după explozia de popularitate cunoscută în anii ‘60 și ‘70. Dar în trendul actual culorile pământului sunt mai discrete, mai elegante, și se încorporează echilibrat în ambianță, alături de nuanțe care le complimentează.