Oglinda în hol: cum o alegem în funcție de spațiu și stilul casei - ACAJU

Să mărești și să luminezi o cameră mai mult decât este în realitate este visul oricăruia dintre noi. În afară de tavanele înalte și ferestrele imense, cel mai bun prieten al decorului într-un spațiu mic este o oglindă bine plasată. Aceasta poate fi folosită pentru a rezolva multe dileme de design. Oglinzile pot înfrumuseța decorul unei camere, fac o cameră mică să pară luminoasă, dau senzația de spațialitate, amplifică lumina și adaugă energie decorului.

Holul este, de cele mai multe ori, o cameră de dimensiuni neofertante și întunecoasă, iar folosirea inteligentă a unei oglinzi cu proprietăţi magice poate crea spații acolo unde acestea nu există. Înrămate sau nu, există oglinzi care pot crea o imagine în continuă schimbare și un interesant punct de atracție, prin reflectarea luminii naturale și a celei artificiale. Cu ajutorul oglinzilor poți contribui la răspândirea luminii în cele mai ascunse colțuri ale unui hol. Poți să amplasezi o oglindă hol cu dimensiuni mai mari lângă ușa de la intrare în locuință, ca să te poți verifica înainte de a ieși pe ușă. Dacă în oglindă se vor reflecta și alte decorațiuni speciale, efectul va fi și mai minunat.

Cea mai importantă regulă pentru încadrarea unei oglinzi în hol este simțul proporției și respectarea stilului de design interior. Designul oglinzii ar trebui să fie în concordanță cu conceptul general al amenajării. Dimensiunea oglinzii și forma sa trebuie să fie în mod clar funcționale, pentru că știm cu toții cât de utilă este o oglindă în hol. 

 

Oglindă de dimensiuni mari montată pe perete

 

Opțiunea clasică este o oglindă mare în hol. Putem opta pentru o oglindă hol de cu ramă, cu o dimensiune generoasă, pe care să o plasăm într-un loc în care își va maximiza potențialul. Oglinda pe perete în hol este o opțiune acceptabilă dacă există un perete liber. Atunci când oglinda este poziționată orizontal, spațiul se extinde mai degrabă exponențial, dar plafonul devine mai mic. Acest aranjament este cel mai bine să nu se utilizeze pentru camere cu tavane mici.

Oglinzile sunt recomandate în mod deosebit în spațiile înguste, mici și în cele slab luminate. O oglindă hol mare are ca efect dublarea spatiului. Mai ales în cazul holurilor mici, lipsite de lumină naturală, o oglindă mare este absolut necesară, va crea senzația unei zone mai ample și mai luminoase. Pe hol, oglinda este de preferat să fie dreptunghiulară și înaltă pentru un efect optim. O altă iluzie de spațialitate este folosirea unei oglinzi înalte în capătul unui hol mic. Astfel se pot refleta corpurile de iluminat și se va da impresia de adâncime.

 

O oglindă hol orizontală va accentua lățimea, una verticală va pune accentul pe înălțime, iar o oglindă cu forma ovală se va potrivi unui interior cu linii curbate. Oglinda pătrată sau dreptunghiulară este ideală pentru un design clasic, elaborat.

 

Oglinzi de podea 

 

Această categorie include oglinzi cu un mecanism pivotant, care trebuie să aibă un cadru. Pentru astfel de produse va fi nevoie de un spațiu mare și de un loc bine luminat. În funcție de buget, poți încadra oglinzile din lemn natural. Cadrul sculptat va decora foarte mult interiorul, făcând oglinda hol un punct culminant în stabilirea holului. 

Dacă vrei să alegi oglinzi de podea cu rama din metal, trebuie să știi că acestea adaugă un plus de eleganță și sunt un element sofisticat. Finisajele metalice variază de la nuanțe de argintiu, auriu sau bronz și sunt disponibile în diverse stiluri și forme, de la cele minimaliste și până la cele moderne sau ornamentale. Cadrul oglinzii poate face o adevărată operă de artă din obiectul obișnuit al vieții de zi cu zi.

 

Dulap cu oglindă

 

Una din cele mai simple soluții este achiziționarea unui dulap hol cu oglindă pentru hol, una dintre suprafețele de lucru ale dulapului va fi oglindită, acționând în același timp ca o ușă și o oglindă, ceea ce va economisi spațiu pentru restul mobilierului. În funcție de dimensiunile holului poți avea loc chiar pentru un dulap încorporat, cu cuier, sertare și oglinzi pe ușile glisante ale dulapului, care în acest caz poate fi un dressing.

 

 

Pantofar cu oglindă

 

Dacă spațiul este prea restrâns și ai nevoie de sertare și dulapuri, încearcă să folosești partea de jos a peretelui pentru mobilă, iar cea de sus pentru oglindăUn corp de mobilier cu oglindă integrată, precum un pantofar cu oglindă este cea mai practică soluție pentru un hol mic și îngust.

 

Un perete de oglindă

 

Un perete acoperit parțial sau total de oglindă poate fi și eficient pentru maximizarea spațiului și foarte estetic. În general este vorba de peretele opus ușii și cuierului, dar poziționarea oglinzii nu trebuie să reflecte ușa de la intrare ori oricare alta ușă. Cheia succesului în crearea acestui perete constă în folosirea mai multor oglinzi mici similare, eventual cu rame, pentru a evita iluzia perete / sau altă cameră. Sau se pot folosi panouri mari de oglinzi de anticariat. Astfel holul va deveni mai generos, spațiul mai primitor, iar tu te vei oglindi cu plăcere și înainte de a pleca din casă, dar și de câte ori vei trece pe lângă acesta.

 

Grupuri de oglinzi

 

Dacă nu vrei să acoperi un perete, ia în calcul utilizarea unui grup de oglinzi ca decorațiune pentru a da o noua viață unui perete banal. Ele pot fi de aceeași formă, pot avea același tip de ramă, sau pot fi un amestec selectiv de mai multe tipuri de oglinzi care îți plac. Ca alternativă, alege ca piesă centrală o oglindă mare, dramatică și construiește restul în jurul ei. Rar se poate spune ca o oglindă este prea mare, iar o oglindă hol cu formă neobișnuită poate deveni subiect de discuție, aducând spectaculozitate în holul de la intrare.

 

Oglinda fereastră

 

Pentru un hol care de obicei nu are ferestre adăugarea unei oglinzi îl va face să pară mai luminos și mai spațios. Oglinda fereastră se pretează unui hol mare sau unuia pătrat. Alege un model de oglindă hol care imită o fereastră tradițională, precum o oglindă formată din panouri separate, pentru a crea această iluzie. Aranjează sub ea o măsuță lemn de aceeași lățime, eventual cu un sertar pentru mărunțișuri, sau o simplă consolă, pe care să poți așeza o vază sau un ghiveci cu flori. De o parte si alta a mesei poți pune două scaune / taburete cu rol estetic dar și funcțional.

 

 

Oglindă cu spoturi

 

Luminozitatea holului este unul dintre cele mai importante aspecte pe care trebuie să îl ai în vedere, mai ales că el va pune în evidență stilul de design ales. Soluția principală este dată de alegerea corpurilor de iluminat și oglinzilor. Cumpară câteva corpuri de iluminat special concepute pentru un hol întunecos și amplasează-le pe mai multe nivele de înălțime; acestea vor lumina plăcut și în straturi încăperea. O altă idee este să amplasezi spoturi sau aplice în jurul oglinzii, aceasta va amplifica lumina de la spoturi.

 

Oglinda tablou

 

Oglinzile sunt elemente multifuncționale, însă pot fi utilizate și numai ca decorațiuni. Mari sau mici, sprijinite sau atârnate pe perete, acestea funcționează la fel de bine în orice condiții. Înrămată sau simplă, decorată cu diverse elemente pe suprafața ei sau dispusă pe ramă, pătrată, rotundă, ovală sau hexagonală, cu marginile ondulate sau ciobite, oglinda poate fi amplasată deasupra pantofarului sau pe măsuța din hol și instantaneu se va simți o vibrație mai intimă. Există posibilitatea de a alege o oglindă hol cu rama făcută din sticlă sau rama confecționată din bucăți mai mici de oglindă. Aceste tipuri de rame oferă oglinzii un aspect tridimensional, reflectă lumina în diferite direcții. Sunt potrivite pentru mai multe tipuri de decoruri: contemporan, urban sau elegant.

 

Oglinda cu spațiu de depozitare

 

Oglinda hol cu spațiu de depozitare este o soluție ingenioasă și practică de organizare care rezolvă și problema montării unei oglinzi înalte în holul casei. Încadrată atent într-o ramă de lemn, oglinda se continuă în partea de jos cu un sertar, în care îți poți organiza lucrurile de care ai imediată nevoie.