Mobila și decorațiuni de vară: stilul relaxat în casa ta - ACAJU

Cum începe vara gândurile tuturor fug, inevitabil, spre zilele de vacanță. Dar, vacanța se termină întotdeauna prea repede și atunci ar trebui să găsim o soluție pentru a ne prelungi atmosfera de relaxare și veselie și să aducem starea de bine și vibe-ul de vacanță la noi acasă.

Chiar dacă majoritatea dintre noi ne desfășurăm viețile într-un spațiu mic de bloc sau într-o casă cu grădină limitată, se găsesc soluții pentru a aduce un strop de vară, de plajă și de mare la tine acasă. Putem alege să ne petrecem zilele libere sau momentele furate pe seară împreună cu cei dragi într-un decor plăcut care să îmbie la relaxare. Totul pentru a nu ne limita la mica vacanță de vară, ci pentru a face din fiecare zi o zi de vacanță, într-un decor special creat de noi.

 

Soluții relaxate pentru o atmosferă de vacanță la tine acasă

 

Decorează-ți casa cu imaginație și spirit de aventură, în funcție de buget și spațiu, și vei putea să te simţi acasă ca în bungalourile exotice din vacanţele de la mare și în cele mai frumoase destinații de vacanță. 

Atunci când vine vorba despre amenajări interioare în apartament poți aduce ceva din energia și magia culorilor calde ale verii doar decorând încăperile în nuanţe de albastru, cu scoici, steluţe de mare şi multe flori. Îți prezentăm câteva soluții pentru a aduce relaxarea și atmosfera de vacanță la tine acasă:

 

Fă curățenie și elimină textilele groase. Un prim pas este să faci curăţenie în casă şi să dai de-o parte covoarele groase, cuverturile şi pernuțele moi și pufoase potrivite iarna. Poți să renunţi la covor de tot pe timpul verii. Du-l la curăţat şi împachetează-l până la toamnă. Dacă totuşi ideea unei pardoseli simple nu îţi surâde, alege nişte covoraşe mici în nuanţe deschise (alb, albastru) sau chiar o rogojină subțire. Totul trebuie să fie acum aerisit și luminos.

 

Alege culori deschise. Culorile marine sunt cele mai indicate pentru o atmosferă reconfortantă, de vacanță, iar albastrul este, fără îndoială, un laitmotiv al decorurilor estivale, fie că te duce cu gândul la azurul cerului senin de vară, la apa mării sau doar la o piscină. Alege un albastru soft care induce calm și relaxare, perfect pentru băi și dormitoare sau chiar și pentru bucătărie sau living. Nu trebuie să redecorezi pereții în întregime. Este suficient să creezi un perete accent sau doar o parte dintr-un perete. Poți folosi tapet albastru în diverse modele, finisaje și texturi și chiar fototapet cu imaginea mării.

 

Optează pentru decorațiuni cu imprimeu de vacanță. Stilul marin este foarte potrivit pentru perioada verii. În afara pereților poate fi regăsit în pernuţele din living, în rame foto, tablouri, vase sau alte obiecte de decor. Trebuie doar să-ţi laşi imaginaţia să zboare, să ai curajul să îmbini accesorii, de la scoici şi până la felinare ori sticluţe cu nisip. De fapt, scoicile, nisipul decorativ din boluri şi steluţele de mare sunt elemente de bază într-un decor marin. Există numeroase feluri în care să le etalezi, poți să umpli pe jumătate vaze din sticlă cu nisip (nisip natural sau nisip decorativ), să așezi scoicile și apoi să expui vaza undeva la lumină sau pe o poliță, în baie, unde privirea să cadă pe obiectul decorativ. Poți crea aranjamente cu scoici şi lumânări decorative, parfumate sau pietre și conuri culese în vacanță. Nodurile marinăreşti, plasele stilizate care le imită pe cele originale, corpurile de iluminat asemenea felinarelor de la bordurile navelor sunt un must have al acestui decor. 

 

Folosește perdele vaporoase. Pentru ferestre, foloseşte perdele vaporoase, albe, în texturi fluide care amintesc de briza mării și care lasă lumina verii să pătrundă în casă.

 

Decorează pereţii cu fotografii de la mare, puse în tablouri mari sau în colaje cu mai multe poze. Ramele foto pot avea aplicaţii de scoici şi steluţe de mare. 

 

Căni, farfurii platouri cu motive de vară. Foloseste o temă de vară, eventual un design tropical, pentru accesoriile din bucătărie. Cum ar fi să bei cafeaua de dimineață într-o cană cu frunze tropicale într-un balansoar pe terasă?! 

 

De asemenea, dacă îți dorești o schimbare rapidă și eficientă a designului camerei, pernuțele decorative reprezintă alegerea potrivită. Pe lângă rolul estetic, pernele vor oferi și un plus de confort. Le poți folosi ca suport pentru brațe sau le poți așeza pe pardoseală pentru a sta pe ele.

 

Dacă vrei adevăratul spirit al verii în apartamentul tău, ai grijă să incluzi în amenajarea interioară flori naturale și proaspete. Alege câteva vase decorative din sticlă transparentă, de forme cilindrice, iar pe fundul lor poți pune câteva pietricele. Un buchet de flori în culori neutre se poate potrivi perfect într-un interior închis la culoare, în timp ce florile în culori tari vor da viață unui decor în nuanțe neutre. Folosește plante de interior exotice cum este yucca sau palmierul sau ghivece cu ierburi aromatice pentru bucătărie, pe care să le așezi pe pervazul ferestrelor. Vei da viață încaperii, inspirând ideea de vară și prospețime. 

Living cu vibe de vacanță

 

Spațiul zugrăvit în nuanțe de galben deschis, bleu sau roz, în combinație cu piese de mobilier de culori deschise, aduc frumusetea verii într-o locuință. Decorează-ți living-ul cu articole de mobilier simple, albe, folosește ca accente de culoare, perne decorative cu motive nautice, tabureți în tonuri marine și diverse obiecte tematice, gen scoici, rame foto cu amintiri din vacanță pentru a aduce culorile mării în locuința ta. 

Un living în care predomină mobilierul alb și cel în tonuri nisipii sunt alegerea perfectă pentru cei care iubesc marea. Nuanțele de albastru ale diverselor obiecte de decor vor întregi atmosfera de vacanță și relaxare. Alege o masă de cafea albă, din lemn, cu însemne marinărești și mânere sub formă de funie, o lustră rustică cu sfoară, o canapea albă și perne din macrame care să completeze tabloul de vară.

 

De inspiratie mediteraneană, și mobilierul bleu poate aduce frumusețea și calmul cerului albastru în locuința ta. Poți alege o canapea sau un fotoliu în nuanțe de albastru, decorează pereții cu rame cu fotografii din vacanțe minunate, scoici, decorațiuni în stil marin și livingul va aminti de o casă la malul mării. Pune pe unul din pereți un fototapet cu un apus de soare și vibe-ul de vacanță va fi la tine în casă.

 

Depinde de imaginație și de spațiu, dar poți aduce un balansoar din lemn curbat în living și poți înlocui fotoliile și canapeaua cu unele din ratan cu perne mari cu imprimeuri navy. 

 

Colțul de citit, decorat ca la plajă

 

Sigur, că ai prefera să citești sau să te relaxezi pe un șezlong, mângâiat de briză și ascultând valurile mării. Dar, pentru zilele când nu ești în vacanță, poți alege un stil relaxat, care să te trimită cu gândul fix la plajă. 

Poți să-ți retapițezi fotoliul preferat, poți să îl înlocuiești cu un model de balansoare în care să te legeni și să adormi cu muzica ta preferată. Poți să-ți izolezi zona cu un paravan ce amintește de obloanele de la Mediterană sau cu o perdea gen plasă sau năvod și să-ți aduci o măsuță pentru băutura preferată, pe care să arunci pălăria de paie din vacanță.

 

Calm și relaxare în dormitor 

 

Dacă tot ai de gând să-ți schimbi patul din dormitor ce spui să te orientezi către un pat metalic, deasupra căruia să montezi un baldachin dintr-o pânză vaporoasă de culoare albă sau bej. 

Patul cu feronerie ar putea la fel de bine să fie undeva într-o casă cu vedere la plajă, dar la fel de bine se poate stabili și în dormitorul tău, căruia îi va da un aspect mai aerisit și mai proaspăt. O noptieră din răchită poate oricând să înlocuiască noptiera clasică, măcar până la toamnă. Poți alege pe fundal un fototapet cu vegetație exotică sau cu o plajă scăldată de apa mării. Păstrează aceeași paletă cromatică și structură pentru decorațiuni: piatră, lemn, sfoară, scoici.

 

Extinde decorul de vacanță pe balcon sau pe terasă

 

Dacă locuiești într-un apartament de bloc în oraș, probabil balconul este singurul spațiu exterior pe care îl ai, dar bineînțeles că este și mic, cum sunt majoritatea balcoanelor. Dacă în perioada rece balconul e doar locul unde depozitezi lucruri sau unde îți usuci hainele, vara, balconul poate deveni o oază de confort și verdeață, un loc unde poți petrece momentele libere și unde poți să te relaxezi ca în vacanță. 

Chiar dacă nu are dimensiuni generoase însă, îl poți mobila în așa fel încât să fie confortabil și primitor. Poți opta pentru un set modular cu design minimalist și versatil, care poate fi aranjat în funcție de spațiul disponibil sau numărul de invitați poți alege între seturi întregi sau formate din piese modulare, pe care le poți aranja după plac și în funcție de spațiu. 

 

Cel mai potrivit mobilier pentru un balcon mic este un set de bistro format din masă îngustă și două scaune sau două șezlonguri pliabile. Un șezlong îți va da senzația de vacanță permanentă. Poți aranja două balansoare separate de o măsuță în care să stai seara la povești sau poți alege un model din ratan cu avantajul că se poate monta și în tavan, nu e nevoie neapărat de un copac.

 

Pentru un alt nivel de relaxare îți poți crea un loc special amenajându-ți un hamac sau un șezlong pe care să îl așezi într-un loc mai retras. Un hamac elegant și confortabil e suficient pentru o după-amiază de relaxare, cu o carte în mână. 

 

Folosește spațiul rămas liber de pe balcon pentru ghivece de flori, agață jardiniere pe balustradă sau pune ghivece suspendate pe peretele balconului și te vei înconjura de plante naturale care îți dau senzația unei grădini de vară. Alt avantaj, mai ales în blocurile apropiate de alte clădiri, este faptul că îți oferă mai multă intimitate și nu îi lasă pe vecini să arunce priviri indiscrete la tine în balcon. 

Ce spui, dăm undă verde stilului relaxat la tine acasă?