Casa inteligentă: ce aspecte și automatizări ar trebui să conțină - ACAJU

Unul dintre visurile care a înflăcărat întotdeauna imaginația oamenilor este ca la trezirea de dimineață, să avem automatizări în jurul nostru care să facă lucrurile în jurul nostru, să ne facă micul dejun, să ne îmbrace și să ne dea de mâncare, timp în care noi mai dormităm puțin. Da, întotdeauna oamenii au visat să fie serviți de altcineva și pentru asta au inventat o mulțime de electrocasnice. În ziua de azi, roboții care reprezintă amenajările ce ridică confortul căminului și ușurează viața de zi de zi sunt cei ce alcătuiesc conceptul de casă inteligentă.

 

Ce este o casă inteligentă

 

În total contrast cu o casă tipică, unde orice acțiune este întreprinsă manual, fie că este vorba de pornirea aerului condiționat, închiderea luminii sau reglarea căldurii furnizate de unitatea de încălzire centrală a locuinței, într-o casă inteligentă, electronicele și electrocasnicele pot fi controlate centralizat, de la distanță, acestea putând chiar să comunice între ele. Utilizatorii vor putea de exemplu crea reguli automatizate de genul „dacă temperatura din casă scade sub 20⁰ C pornește centrala termică”.

 

Se poate spune despre casă inteligentă că este locuința a cărei sisteme sunt conectate la Internet și pe care proprietarul le poate controla de la distanță prin aplicații instalate pe un smartphone. Casa smart este implementarea practică a Internet of Things, IoT, a roboticii. Termenul „domotică” este termenul inventat plecând de la robotică, care descrie aplicațiile de automatizări dintr-o casă smart.

 

Este evident că sistemul casă inteligentă există și acest sistem evoluează, devenind progresiv mai complex, cu automatizări mai diversificate și mai rentabil. O casă inteligentă este proiectată ca un concept unitar de echipamente casnice conectate la Internet, uneori chiar interconectate între ele, care pot fi comandate de la distanță de către proprietar. Modul de realizare a unui sistem casă smart permite integrarea și gestionarea componentelor inteligente printr-un singur dispozitiv central local sau printr-un telefon smart.

Ce sisteme sau electronice poate include un proiect de casă inteligentă

 

  • Încălzirea și apa caldă din locuință. Există senzori exteriori care pornesc încălzirea casei în anumite limite presetate funcție de temperatura exterioară, ținând o atmosferă suportabilă peste tot, temperatură care la ora de venire a proprietarilor se poate personaliza pe camere. Apa caldă are la rândul său temperaturi pentru diferite funcți fiind setată pentru intervalul orar la care este folosită.
  • Sistemele de ventilație și climatizare. Sistemul de ventilație este programat pentru o anumită oră, probabil după plecarea tuturor de acasă și este funcțional o perioadă de timp, calculată pentru a înlocui volumul de aer al camerelor cu un volum din exterior. Sistemul de climatizare funcționează funcție de senzori exteriori ce sunt setați pentru a fixa temperatura diferențială între interior și exterior, sau folosesc senzori interiori care răcesc după setarea prestabilită sau comandă directă într-un anumit interval orar, personalizat funcție de utilizarea fiecărei încăperi.
  • Iluminatul caznic și prizele. Iluminatul exterior de un consum ambiental pornește doar noaptea, când a fost programat, și anume când lumina scade sub o anumită valoare setată. La comandă directă sau la nivel de alarmă iluminatul exterior devine mult mai intens. Iluminatul interior se bazează pe senzori de prezență care luminează local în zona de interes. O iluminare generală a camerei se face printr-o setare particulară. Prizele sunt pornite special pentru a funcționa anumiți consumatori la anumite ore fixe sau la comandă directă. Lumina este și funcție de cât de întuneric sau senin este afară. Jaluzelele pot fi programate la rândul lor să fie ridicate sau nu, și cât.
  • Camere perimetrale. Camera de supraveghere baleiază tot spațiul din jurul proprietății, imaginile din fiecare colț putând fi vizionate direct și înregistrate. Foarte important să fie poziționate de așa manieră încât să nu existe „unghiuri moarte”, adică zone neurmărite video.
  • Sistemele de pază, siguranță, acces, fum și inundații. La detectectarea de mișcare se furnizează un mesaj de alarmă. De asemenea, orice deschidere de ușa sau fereastră neautorizată declanșează alarma. Senzorii de fum opresc anumiți consumatori și pot declanșa și sistemul contra incendiilor. Senzorii pot determina consum neautorizat de apă, când robineții sunt închiși și interpreta ca spargere de țeavă și pericol de inundație. Se controlează sistemul de intrare în curte și casă.
  • Sistemul de irigare a gazonului și a grădinii. Un sistem de aspersoare pentru udatul gazonului este ușor de programat peste noapte sau spre dimineață, funcție de necesitate, deci de temperatura de peste zi și evaporația existentă. Pentru rondurile de flori există sisteme de picurare tot programabile.
  • Sistemul de degivrare. Pe timpul iernii sistemul permite ca toate automatizările să funcționeze normal, adică să nu se blocheze pentru că poarta de la intrare sau ușa de la garaj a înghețat. Este folosit și pentru a scăpa de zăpada de pe acoperiș, gheața de pe scara sau aleea de la intrare.
  • Sistemul audio și video, home cinema. Poate fi programat pentru a porni / opri la orele setate pentru un anumit timp sau poate fi pornit să înregistreze după anumite programe diverse emisiuni.
  • Electrocasnicele mari și mici. Pornește mașina de cafea la ora setată, la fel face cu mașina de spălat, vase sau rufe, cu cuptorul aragazului sau cel cu microunde.

Ce avantaje ai într-o casă inteligentă

 

Pe lângă faptul că este foarte modernă, casa inteligentă ușurează viața locatarilor, oferă securitate sporită, eficiență energetică și economie de resurse considerabilă. Viața se ușurează considerabil prin verificări de la distanță a ușilor sau luminilor închise, a pornirii diferitelor electrocasnice, într-un cuvânt al pregătirii casei pentru somn sau pentru trezirea de dimineață, pentru o atmosferă plăcută în funcție de temperaturile exterioare sau consum redus pe timpul vacanței. Lumină mai blândă pe timp senin sau mai puternică pe timp ploios sau întunecat. 

 

La plecarea în concediu nu mai trebuie să stați stresati pentru că nu mai tineți minte dacă ați închis luminile și ați încuiat ușa de la intrare, se poate verifica și controla acest lucru direct de pe telefon. În partea de securitate trebuie să luăm în calcul că nu se mai folosesc chei, se autentifică intrarea prin amprentă, voce sau retină pentru a deschide ușa de la intrare. Se pot accesa camerele video pentru a verifica ce face copilul sau cum se comportă noua bonă lăsată cu bebelușul. Eficiența energetică este aproape perfectă.

 

Dezavantaje și riscuri într-o casă smart

 

Nu putem să nu vorbim și despre dezavantajele conceptului de casă inteligentă. Astăzi, principalul dezavantaj al acestui sistem este prețul, casa inteligentă nu este în clipa de față prea accesibilă. Un bec controlabil de la distanță prin prin WiFi sau Bluetooth costă de câteva zeci de ori mai mult. Termostatele inteligente, prizele cu comandă prin Internet, senzori de temperatură, umididate, fum, efracție costa și ele foarte mult. De mare speranță însă este interesul crescut al publicului, ceace ne duce cu gândul că în urmatorii ani vom vedea o diversificare a gamei de produse inteligente coroborată cu o scădere semnificativă a prețurilor. Soluțiile complete la comandă permit atingerea unui nivel foarte ridicat de automatizare, însă costul este pe măsură.

 

Un alt dezavantaj important este că orice lucru conectat la Internet este vulnerabil atacurilor informatice. Un hacker bun este capabil să pătrundă într-un mediu securizat, iar casele inteligente folosind conexiunea la Internet pentru controlul accesului, sunt vulnerabile. În plus, într-o lume preocupată de intimitate din ce în ce mai mult, se vor colecta și mai multe date despre noi prin intermediul dispozitivelor mereu conectate la Internet. Acestea sunt aspectele ce trebuie luate în considerare și puse în balanță înainte de a decide să ne „deșteptăm” sau nu casa.