Boho chic în casa ta: elemente hippie în design interior - ACAJU

Designul interior boho chic se inspiră din anii '70 și cultura hippie și apelează  la creativitatea fiecăruia de a-și pune în valoare personalitatea în propria locuință. Un interior boho chic este o demonstrație, o dovadă a unei personalități artistice nealiniate care nu respectă regulile societății, simbol al unui spirit liber, creativ și exuberant.

Denumirea de boho-chic are influențe diverse, fiind o fuziune a unor concepte de origine britanică și franceză, “boho” este o abreviere de la “bohemian homeless”, iar “chic” este un termen francez ce înseamnă elegant sau la modă. Boho-chic se poate traduce ca permisiv, liber sau chiar ieftin, însă simultan cu elegant sau cu aspect plăcut, deosebit. Fuziunea acestor termeni s-a produs pe o perioadă îndelungată de timp, prima oara fiind adoptată în moda vestimentară în anii 1960-1970, pentru a descrie stilul vestimentar hippie, iar mai apoi cam prin anii 2000 evoluând ca și stil de amenajare interioară. 

Dacă vrei să îți exprimi spiritul neconvențional și latura artistică în casa ta, folosește stilul boho chic cu elemente hippie în amenajările interioare. În comparație cu diferite stiluri de design interior, designurile boho includ o varietate de culori și plante strălucitoare pentru a adăuga căldură camerei. În plus, stilul boho este caracterizat de combinații abundente de culori, mobilier vintage, textile brodate, covoare țesute, plante, lemn și motive etnice aparținând mai multor culturi din lume.

 

Elemente esențiale în design interior ale stilului boho chic

 

Amenajarea boho înseamnă să lași la o parte rigoarea clasică, scandinavă sau modernistă. Este perfectă pentru firile nonconformiste și nerecomandată conservatorilor. Este simplu dacă raportezi acest stil la nivelul anilor ’70, când erau în vogă piesele hippie, folk, etnice, gypsy, vintage și handmade/artizanal. Amestecarea acestor stiluri face ca rezultatul să fie unul spectaculos. 

Este un stil de decorare foarte libertin, permisiv, și care, chiar dacă are câteva trăsături comune în fiecare amenajare, este foarte ușor de personalizat. Este un stil lipsit de constrângeri, de stictețea regulilor de asortare și de meticulozitatea spațiului modern, și care pune în aplicare regula numărul 1 a stilului hippie cum că nu există nicio regulă, ”anything goes”. O încăpere boho-chic are piese de mobilier ce îmbină trecutul proprietarilor foarte atașați de moștenirea părinților, dar și prezentul acestora. Acest decor va cuprinde întotdeauna elemente vintage de mobilier, perdele și covoare de inspirație etnică, dar și multe alte elemente pline de amintiri cu valoare emoțională.

 

More is better și nu există limite pentru că nu există nici reguli stricte în acest stil. Totul este permis, însă aceasta nu este o garanție că stilul este ușor de obținut, deoarece totul trebuie să pară că a fost creat și gândit fără efort, cu mare ușurință și spontan. 

Cuvântul-cheie este “mixul” de stiluri, de țesături, de culori, pentru că boho este mai degrabă un anti-stil. Iată de ce un perete alb, gol, nu are ce căuta într-un astfel de interior. Boho este pentru cei ce iubesc arta, culorile, contrastele, creativitatea și trecutul. Elementele vintage sunt în general colorate și se completează cu piese rustice. Decorează-ți casa folosind mix and match, care implică scaune, canapea și fotolii din seturi diferite. Contrastul este cuvântul cheie.

 

Stilul boho prezintă o paletă cromatică variată, conține culori vibrante și asocieri surprinzătoare. O adevărată sărbătoare vizuală, cu mult galben, violet, roșu, verde, albastru, portocaliu, care te va umple de veselie și optimism în fiecare zi. Partea cea mai frumoasă a acestui stil este că, pe cât de multe influenţe are, pe atât de interesante sunt acestea, marocane, mexicane, amerindiane, franceze. Elemente din cultura şi arta unor popoare atât de diferite se îmbină într-un mod fantastic, rezultând decoruri pline de viaţă, personale, vibrante, unice, și în același timp definind stiluri de viaţă, caractere, personalităţi. Îți poți transforma locuința într-un album de aventuri accesorizând încăperile cu ajutorul diverselor suveniruri achiziționate din călătorii. Țesăturile turcești, indiene sau chineze sau obiectele cu simbolistică tribală africană, mongolă sau amerindiană sunt de asemenea foarte în vogă în prezent.

 

 

Cum implementezi stilul boho cu elemente hippie în casa ta

 

Interioarele decorate în stil boho chic cu elemente hippie se caracterizează printr-o multitudine de detalii colorate, un amestec de elemente romantice boeme și o explozie de culori aprinse, precum portocaliu, roșu, mov, verde sau galben. Rezultatul va fi o întreagă simfonie coloristică, flori de toate felurile, stilizate in pattern-uri, in galben solar sau rosu incendiar, violeturi de apus si verde crud, toate putându-se alinia pe draperiile, pernele și tapițeriile camerelor. Farmecul acestui stil fiind dat de amestecul materialelor de texturi și modele diferite în aproape toate elementele: mobilier, pereți, draperii, covoare. 

 

Cuverturile, păturile, fețele de pernă și covoarele sunt un must have și trebuie să conțină cât mai multe combinații de imprimeuri. Liniile geometrice sau simbolurile inspirate din motive tradiționale, se pot regăsi pe cel puțin 2 sau 3 accesorii din cameră. Pattern-urile se pot regăsi și pe piesele de mobilier, tapet, gresie, faianță sau pe ghivecele plantelor. Dacă ai o canapea living într-o culoare uni, pur și simplu umple-o cu pernuțe decorate cu imprimeuri florale sau etno, iar pentru pat folosește pături vesel colorate, dar și dantele sau broderii. 

 

Pentru living detaliul esențial este covorul încărcat cu motive orientale, etnice, asemănător covoarelor persane. Acoperă pardoseala cu preșuri tradiționale multicolore, covoare marocane sau covoare persane reinterpretate, Covoarele pot fi folosite atât că element decorativ pe un perete cât și pe podea, simple sau cu texturi diferite suprapuse.

O altă metodă de a aduce atmosfera specifică stilului boho este prin intermediul tapetului. Poți finisa pereții cu un tapet cu motive florale, de dimensiuni reduse, sau poți opta pentru un perete accent cu tapet floral pe peretele unde se află mobilierul decisiv pentru spațiul respectiv (canapea, pat). 

 

Mobila vintage și lemnul patinat dar nu uzat sunt elemente de bază ale stilului bohemian chic. Este important ca lemnul să fie vintage sau cu aspect uzat, dar să nu fie degradat. Mobila nu trebuie să fie recognoscibilă, ci una eventual modificată, personalizată, mai degrabă realizată la comandă, dar poate fi și de la second-hand, cu finisaje antichizate sau bricolată. De fapt, mobila este una ce pare făcută într-un atelier sau chiar de către proprietari. Cert este că în acest stil ar trebui să nu poți recunoaște ceva de prin magazine.

 

Printre piesele de mobilă cel mai des folosite în amenajările boho, sunt canapele retro, paturi cu baldachin, fotolii mari și colorate, mesele și scaunele sculptate din lemn masiv, cuferele vintage, dulăpioarele, tabureții. piesele de mobilier colorate își pune amprenta puternic asupra încăperii și devin ăiesa centrala a unei case boho, așa cum este acest fotoliu din stofă violet, cu elemente decorative galbene. Abundența pernelor aruncate la întâmplare, cu modele diferite și din materiale deosebite, cât și alte produse din textile colorate, vor amplifica aerul vintage al mobilierului. 

 

Două piese de mobilier care se regăsesc în orice amenajare boho sunt măsuța cafea și câteva taburete multifuncționale. Măsuță capătă mai multe fețe, fiind folosită că noptieră, masă de lucru sau de expunere, iar taburetul este pe lângă o piesa de șezut, una de expunere sau pur decorativă. Comodele mari cu sertare sunt de efect pentru stilul boho și te vor ajuta să-ți organizezi lucrurile, putând fi folosite atât în living, cât și în dormitor. Nu uita, însă, să le împodobești cu multe obiecte decorative, vaze cu flori și ghivece cu plante. Mesele mari de lemn pot fi folosite în zona de luat masa.

 

Dacă ai o colecție mare de cărți și multe obiectele decorative de suflet, stilul boho are numai vești bune. Unul din lucrurile de care stilul boho nu se poate lipsi, cum nu o făceau nici artiștii care au introdus acest curent, este bibilioteca plină cu cărți. Bibliotecile de lemn mai mari sau mai mici vor fi gazdele perfecte pentru cărți și celelalte obiecte. Cărțile de pe rafturi nu ar trebui aranajate în funcție de culori sau mărime, ci așezate haotic, pentru că, tot ceea ce este neobișnuit și nonconformist este valoros în stilul boho.

Conform unui spirit flower – power, libertatea de spirit nu ar fi nimic fără natură și de aceea stilul boho se bucură de compania a cât mai multor plante de interior. Pe lângă efectele benefice asupra sănătății, plantele vor contribui și la crearea unei atmosfere speciale și relaxante. 

 

Accesoriile pe care le alegi pentru fiecare cameră trebuie să spună o poveste. Alege cât mai multe elemente, mai ales vintage. Lămpi de birou, lampadare, felinare marocane, oglinzi cu ramă aurie sau argintie, sfeșnice de argint, ceasuri germane, tablouri, ilustrații, fotografii înrămate, farfurii, suporturi, cutii de bijuterii, bibelouri sau statuete alese cu gust vor fi atracția principală. Spațiul trebuie să fie cât mai împodobit. Toate piesele din cameră par să fie pe cont propriu dar, împreună, creează un decor unic. 

 

Stilul Boho Chic a revenit în ultimii ani în atenția decoratorilor, însă cu un suflu nou, printr-un amestec inteligent și foarte elegant al unor elemente hippie din anii '60 cu unele glamour, proprii anilor '70-'80, dar și prin adăugarea unor accesorii moderne, contemporane. Dar dacă ești o persoană ordonată, căreia îi place să organizeze coloristic obiectele din locuință și să aranjeze alfabetic cărțile în bibliotecă, atunci poate ar fi bine să nu abordezi acest stil, care se va dovedi imediat incompatibil cu tine.