5 idei de amenajare a unui living modern pentru o familie mare - ACAJU

Livingul este în general cea mai spațioasă încăpere a casei, dar și cea mai versatilă, dat fiind că aici petrecem cam cea mai mare parte din timp atunci când ne aflăm acasă. Aici desfășurăm diferite activități și este locul în care ne adunăm cu familia şi prietenii în diferite ocazii. Este spațiul în care ne relaxăm în fiecare seară, dar şi camera în care organizăm evenimente pentru cei dragi nouă, fie că este o masă festivă sau doar o seară de filme, așadar este de înțeles de ce amenajarea livingului este foarte importantă.

Livingul se transformă în cinematograf pe perioada weekendului, în cafenea când primești în vizită prietenii apropiați, în loc de joacă pentru cei mici atunci când vremea sau vremurile (în zilele restricționate de pandemie) nu le permit să iasă în parc, în birou dacă avem de lucru, chiar în dormitor pentru unul dintre copii sau în cameră de oaspeți pentru musafiri. 

 

Livingul este locul unde ne petrecem cel mai mult timp și este una dintre cele mai importante camere din casa noastră. Drept urmare e absolut justificat faptul că vrem un design confortabil, care să se potrivească nevoilor noastre.

 

Cum te pregătești pentru amenajarea livingului

 

Secretul amenajării unui living modern care să satisfacă nevoile și gusturile fiecărui locatar, fără să arate ca o colecție de piese disparate de mobilier, constă într-un proiect de organizare bine planificat și organizat.

Spațiul trebuie bine măsurat, se va ține cont de poziția ferestrelor și luminozitatea camerei, pentru că această cameră trebuie să fie locul tău de refugiu după o zi intensă și să te ajute să te reîncarci fizic și moral pentru a doua zi. 

Dacă ai o pasiune pentru natură, artă , sau alte teme, le poți reflecta în amenajarea livingului, fără nicio problemă cu ajutorul unui tapet, un tablou vesel, o perdea colorată, un covor pufos sau alte decorațiuni atractive.

Stabilirea funcționalităților dorite pentru living

 

Fiecare cameră dintr-un apartament are o destinație stabilită, există un spațiu pentru bucătărie, o cameră destinată odihnei, un living pentru socializare și relaxare. Modul în care va fi folosită camera este important în alegerea mobilei, astfel încât ea să corespundă din toate punctele de vedere. Inclusiv în amenajarea livingului este importantă stabilirea funcționalităților pentru a alege corect mobilierul și celelalte elemente de decor. 

 

În cazul în care livingul tău va avea ca scop doar primirea oaspeţilor, nu încărca spațiul cu multă mobilă, alege piese de mobilier și elementele decorative realizate din elemente simple, dar delicate. Dacă este vorba însă de un living cu trafic intens, pentru familiile în care sunt şi copii mici, mobila de living va trebui să treacă atât testul timpului, cât și al utilității. Să fie rezistentă, atât la utilizare intensă, cât şi la pete.

  • Living pentru masa în familie. Dacă vei dori să iei masa cu cei dragi în living, va trebui să ai în vedere şi un spațiu pentru masa extensibilă, și mai multe scaune.

  • Living pentru oaspeții care vin în vizită. Canapelele extensibile sunt o soluție practică pentru amenajarea unui spațiu multifuncțional, transformându-se cu ușurință în paturi confortabile pe timpul nopții.
  • Living ca zonă de birou. Dacă te numeri printre cei ce se relaxează seara citind, sau poate obișnuiești să mai lucrezi şi de acasă peste week-end, un fotoliu confortabil şi un mobilier ce include şi o bibliotecă vor fi alegerea perfectă pentru tine. Poți completa cu un lampadar şi o măsuţă mică.

  • Living ca dormitor pentru copil. O soluție mai dificilă este amenajarea unui apartament odată cu apariția unui copil sau a celui de al doilea, caz care nu a putut însemna și extinderea la un apartament mai mare. Nu este vorba de primul an de viață al micuțului, care cu un minim de efort poate însemna un spațiu de dormit în dormitorul părinților. Este vorba de a amenaja o cameră pentru dormit în sufragerie. Această soluție poate începe cu unul din modelele de canapele extensibile, cu biblioteca în care se va aloca un spațiu pentru jucăriile copilului și în cele din urmă se va găsi o soluție rabatabilă pentru masă – birou la care să se inițieze copilul în desen și calculator. Această situație cu livingul ca și camera copilului exclude cu desăvârșire soluția open space.

 

În amenajarea livingului, indiferent de scopul dorit, ai nevoie de obiecte multifuncționale, de culori neutre și de mobilier living modular pentru a putea reconfigura ușor spațiul, creând o atmosferă diferită pentru fiecare situație. Orientează-te către taburete în care poți depozita jucării, biblioteci cu birou integrat sau colțare modulare care pot fi așezate în diverse forme, în funcție de ocazie sau de nevoie. 

Odată stabilite funcțiile spațiului poți alege mobilierul. Dacă spațiul este micuț orientează-te către mobilier mai simplu şi deschis la culoare, dar care să îți ofere suficient spațiu pentru depozitare.

Chiar dacă fiecare avem așteptări diferite de la living-ul nostru, principiile de amenajare al acestuia sunt aceleași: avem nevoie de culoare de trecere care sa ne permită o deplasare ușoară prin cameră, o zona de relaxare/discuții (alegerea canapelei și / sau a fotoliilor) și o zonă pentru depozitare (biblioteca, centru media). Nota personală o poți da cu ajutorul decorațiunilor, tablouri, perdele, un covor pufos şi câteva pernuțe decorative pot înveseli camera.

 

Amenajarea livingului în funcție de dimensiune

Amenajarea livingului mic
 

Apartamentele cu livinguri mici sau înguste sunt o provocare când vine vorba despre ideile de amenajare pe care le poți pune în aplicare. Trebuie ca designul să creeze senzația de mărire a spațiului, fără ca aceasta să piardă confortul sau funcționalitatea necesare. Dar, cum să faci ca o cameră să arate bine, mai ales atunci când trebuie să faci mai mult loc pentru familie sau invitaţi şi să fie un mediu în care să vă simţiti bine?

 

Amenajarea unui living în alb


Este una dintre cele mai bune soluții pentru a da spațiului un aspect aerisit si larg, indiferent de mărimea încăperii. La fel de potrivite sunt și nuanțele deschise de bej, gri sau ivoire. Evită culorile stridente şi mergi pe cele pastelate.

  • Folosește mobilierul modular şi multifuncțional, oglinzile, sticla, precum şi finisajele lucioase. Renunţă dacă poți la uşi. Mobilierul trebuie să fie de dimensiuni mai mici şi mai degrabă funcţional şi în stil minimalist, decât masiv şi încărcat. De exemplu, dulapul din care poţi trage un blat pe şine pentru a-l transforma în birou sau o masă ajustabilă în living: pentru a-i putea modifica înălţimea sau dimensiunile blatului, în funcţie de activităţile propuse şi să poţi transforma rapid camera din living în dining. Paturile rabatabile sunt adevărate salvatoare de spațiu, mai ales ales când au dublă utilizare: atunci când patul este strâns, pe partea cealaltă a patului sunt rafturi, boxe, decorațiuni (tablouri) şi/sau o canapea sau o banchetă.
  • Evită supra-aglomerarea. Este mai bine ca spațiul să fie aerisit, cu imprimeuri care să dea senzaţia de proaspăt. De evitat utilizarea de draperii precum şi a perdelelor din materiale grele, elegante dar pretenţioase.
  • Pune accent pe lumină. Iluminatul trebuie să fie destul de puternic, iar decoraţiunile pentru ferestre să fie alese cât mai simple, din materiale care lasă lumina naturală să pătrundă, astfel încât să nu încarce spațiul în mod suplimentar.

  • Nu cumpăra doar mobilă de mici dimensiuni, pe care să încerci să o înghesui în număr mare în living. Ar fi bine să accepţi limitările de spațiu şi să foloseşti mai puţine piese de mobilier, dar care să fie de dimensiuni medii. Canapelele şi fotoliile cu braţe uriaşe, măsuţele de cafea cu baze masive sau corpurile de iluminat de dimensiuni mari fac ca o cameră mică să pară şi mai mică. Alege o canapea şi fotolii care nu au braţe masive, sau chiar deloc, măsuţe de cafea care sunt mici şi uşor de mutat, dar şi corpuri de iluminat care nu încarcă tavanul.
  • Alege mobilier extensibil. Dacă îţi place să primeşti oaspeţi la masă, atunci trebuie să ai tot ce îţi trebuie: scaune pentru toată lumea şi o masă. Soluția este masa extensibilă cu scaune, pe care să poți să o strângi, după ce pleacă oaspeţii.

 

Amenajarea livingului îngust

 

Pentru un living lung și îngust, cele mai potrivite sunt piesele de mobilier compacte, pe lung, care să nu ocupe mult spațiu și să lase un aer aerisit în încăpere, fără să o încarce prea tare. Poți compensa cu ajutorul decorațiunilor, care să adauge un plus de personalitate și de culoare. De asemenea trebuie să avem grijă ca zona de relaxare, cea cu canapeaua sau cu fotoliile, sa nu fie prea îndepărtată de televizor.

  • Folosește o paletă cromatică în nuanțe cât mai deschise și luminoase, precum lărgirea spațiului cu ajutorul culorilor. Se pot aplica culori deschise (griuri deschise, cremuri, alb si alburile murdare) pentru laturile lungi, în timp ce pentru cele scurte se pot alege culori mai închise. În acest fel, se va produce o apropiere vizuală a celor doi pereți opuși, iar camera va părea mai puțin îngustă. Sau poți aplica pe laturile înguste un tapet cu dungi orizontale, făcându-le astfel să pară mai late. Dacă îți displace ideea de a te juca cu zugrăveala, poți folosi în același scop niște piese de mobilier în culori mai închise: o vitrină, o bibliotecă sau chiar un dulap.
  • Montează parchetul pe lățime astfel încât modelul de pe suprafața pardoselii să traseze linii orizontale, paralele cu laturile scurte ale încăperii. Sau cu ajutorul unor grinzi din lemn montate pe tavanul încăperii sau a unor dungi pictate pe tavan, paralel cu pereții înguști ai acesteia.

Amenajarea unui living de mari dimensiuni

 

Dacă ai norocul să locuiești într-o casă mare atunci poți opta fără nicio problemă pentru pentru mobilierul de living dorit, în funcție de stilul locuinței și de cel personal, pentru că nu va trebuie să-ți faci mari griji dacă acesta se va potrivi sau nu spațiului de care dispui.

Tot ce trebuie să ții cont în amenajarea unui living de dimensiuni vaste este armonizarea elementelor alese, atât a celor de mobilier, a celor funcționale, cât și a celor de decor. Dar, acest lucru nu înseamnă că poți aduce orice piesă de mobilier îți dorești, așadar evită supraaglomerarea spațiului.

Stiluri de amenajare a livingului

 

Recomandarea specialiștilor este să hotărăști din timp stilul livingului, pentru ca mobila pentru living să nu facă notă discordantă cu amenajarea din restul locuinţei. Indiferent dacă vei alege un stil modern, clasic, contemporan sau chiar minimalist, nu ai cum să greşești, dacă stilul va fi unul în concordanţă cu ambientul întregii locuinţe.

  • Living în stil modern. Amenajarea unui living modern și confortabil predomină în prezent în majoritatea locuințelor, deoarece este mai practic și mai simplu de conceput decât alte stiluri. Esența stilului modern constă în utilizarea formelor geometrice de bază, a liniilor simple și drepte, situându-se undeva la mijloc între stilul minimalist și cel contemporan, împrumutând din aspectul aerisit al spațiilor minimaliste și căldura celor contemporane. 
  • Living în stil clasic. Stilul clasic impresionează prin piese de mobilier clasic din lemn masiv și este caracterizat prin opulență, ornamente deosebite, finisaje impecabile și combinații de linii drepte cu linii curbate, întrerupte deseori prin elemente sculptate. Amenajarea unui living clasic înseamnă păstrarea echilibrului, ordinei și simetriei, dar și alegerea culorilor calde și materialelor naturale. Practic, stilul clasic se dovedește un stil de amenajare atemporal, care nu apune niciodată și care se reinventează mereu.

  • Living în stil retro. Livingul în stil retro este o încăpere atrăgătoare, ce uimește cu cantitatea de culori tari și cu o mulțime de accesorii și imprimeuri originale. Important de reținut atunci când decorezi în stil retro este să scapi de orice inhibiție pe care o ai despre asocierea culorilor și formelor. Unul dintre cele mai simple moduri de a conferi unui spațiu un aer retro este de a alege culori în stilul retro și anume culori puternice. 
  • Living în stil minimalist. Fiecare piesă de mobilier și decor interior ar trebui să aibă o funcționalitate bine stabilită și un scop pentru care se află într-un spațiu, iar totul trebuie să fie la vedere și la îndemână. Încearcă să te gândești atât la utilitate, cât și la estetică atunci când alegi să păstrezi un obiect.

 

 

Amenajarea livingului în funcție de personalitate

    • Alegerea culorii potrivite pentru living. Alegerea culorii pereților este poate unul dintre cei mai importanți pași de care trebuie să ții cont în amenajarea livingului tău. Aceasta va dicta tonul și atmosfera din încăpere, astfel nuanțele tari, precum roșu, galben sau portocaliu sunt perfecte pentru a te ține în priză, însă pot fi obositoare atunci când ajungi seara acasă, după o zi grea. În schimb, verdele mentă sau nuanțele de mov lavandă au un efect calmant.
  • Alegerea decorațiunilor pentru living.  Covorul are un rol special în amenajarea livingului, astfel dimensiunea și nuanța trebuie alease în acord cu suprafața disponibilă, mobilierul și stilul ales. Dacă dispui de ferestre largi alege perdele diafane și draperii cu texturi pline. Dacă geamurile nu sunt foarte generoase, renunță cu totul la draperii sau alege unele în tonuri neutre și deschise. De asemenea, un tablou mare va pune în evidență un spațiu generos și va reprezenta piesa de rezistență a încăperii. 
    • Alegerea corpurilor de iluminat. Pentru că livingul este o zonă cu multiple funcționalități, vei avea nevoie atât de lumină rece, care te va menține alert, cât și de cea caldă, perfectă pentru o atmosferă destinsă. Spoturile luminoase sunt cele care te ajută să evidențiezi anumite zone din living, precum șemineul, un tablou sau biblioteca.

    Amenajarea livingului open-space

    Indiferent de tipul de locuință pe care îl aveți (casa, apartament, garsonieră), un open-space se potrivește oriunde; cu atât mai mult, într-un spațiu mic, el mărește vizual camera și te scapă de cel puțin doi pereți care îți stăteau în drum. Un living open-space în stil modern este definit de un spațiu cu aspect curat, linii clare și paletă de culori restrânsă. Stilul modern implică simplitate în fiecare element decorativ, inclusiv mobilierul care de cele mai multe ori este creat din metal și sticlă. Pentru a evita spațiile încărcate, numărul accesoriilor decorative este redus, iar depozitarea se face organizat, în zone clar delimitate. 

     

    Ce trebuie să iei în calcul în cazul unei amenajări open space

    Indiferent că ai demolat un apartament vechi (cu toate avizele necesare pentru desființarea peretelui despărtitor dintre bucătărie și living) sau te-ai mutat într-un open space nou, nu uita că, fiind amenajate în plan deschis, de acum încolo cele două încăperi vor comunica, așa că este foarte important ca finisajele, decorațiunile, combinațiile cromatice și mobilierul celor două zone să se îmbine armonios, completându-se reciproc.

  • Împărțirea pe zone a unui open space - Pe lângă zona dedicată preparării mâncării și cea dedicată livingului, un open space conține și o arie destinată locului de luat masa. Practic, prin contopirea celor două încăperi, se face loc și pentru o a treia: diningul. De regulă, acesta este folosit pentru a delimita vizual cele două zone principale ale spațiului comun.
  • Importanța iluminatului într-o amenajare open space - Oricât de mic ar fi, un open space este compus din mai multe zone de activitate, fiecare dintre acestea având nevoie de iluminare adecvată, atât din considerente estetice cât și din considerente ce țin de confort. Astfel încât, în funcție de suprafața, zona livingului va avea nevoie de cel puțin o sursă de iluminat principală (o lustră sau o plafonieră montată pe tavan) și de câteva surse de iluminat local. Acestea pot fi aplice de perete, veioze așezate pe măsuțele de cafea situate în apropierea canapelei și a fotoliilor sau lampadare cu picior. Iluminatul bucătăriei are mai mult decât un rol decorativ, acesta fiind extrem de util pentru ușurarea procesului de gătit, iar pentru zona de luat masa are un rol decorativ, pentru a pune locul în valoare.
    • Alegerea culorilor pentru amenajarea în plan deschis - Se aplică regulile universale de asortare a culorilor. Important este ca toate elementele reunite într-o încăpere comună să se potrivească din punct de vedere cromatic. Poți alege culori complementare, care generează contraste puternice: alb și negru, roșu și verde, portocaliu și albastru, violet și galben sau poți merge pe decorarea în culori analoage, adică poți folosi mai multe nuanțe ale aceleiași culori.

    Ideile pentru amenajarea livingului open space pot fi diferite mai ales prin modul de împărțire al zonelor și prin alegerea separatoarelor pentru ele:

     

    • O delimitare de tip open-bar poate fi un element decorativ și util în același timp. Extrem de folositor pentru momentele în care vin musafirii, barul oferă încăperii un aspect luxos. În funcție de decorul ales și spațiul de care dispui, poți alege un bar compact sau cu deschidere. Dacă este prevăzut cu rafturi, barul poate servi drept masă, zonă de preparat sau de depozitat.
    • Delimitează o parte a livingului de bucătărie cu ajutorul unui paravan din lemn sau bambus, până la cele confecționate din pânză colorată, toate sunt menite să ofere un plus de intimitate locuinței tale.
    • Decorarea corectă a pereţilor este foarte importantă şi poate schimba modul în care o cameră este percepută, mai ales un living de tip open space. Alegerea delimitării cu ajutorul tapetului este wow, nu există prea multe greşeli în alegerea acestuia, dar indiferent de ceea ce alegi, trebui să fii sigur că îţi reflectă personalitatea.
    • Covoarele sunt ideale pentru a delimita cele două spații, trebuie doar să fii creativ și să îți urmezi imaginația. Poți alege covoare cu note, figuri geometrice mici, albe cu tonuri mai joviale sau culori neutre precum bej, crem sau gri.

     

    Amenajarea livingului: alegerea mobilierului potrivit

     

    Canapeaua este cea mai importantă piesă de mobilier, felul în care arată imprimă stilul de amenajare interioară al acestuia. Amenajarea livingului nu este un proces ușor de făcut, ci necesită timp și o planificare amănunțită. În funcție de mărime și stilul de amenajare aleasă, se poate oscila între mai multe variante de canapele living, de la cele simple la colțare, urmărind principalele beneficii oferite de fiecare dintre ele. 

  • Canapeaua este o piesă de mobilier specifică livingului, tapițată cu stofă sau piele, pentru a permite șederea confortabilă a mai multor persoane, având de obicei cotiere pe ambele laturi pentru a permite sprijinirea brațelor. Acestea au modele de două sau trei locuri, mai rar patru locuri, stilul fiind cel ce influențează atât designul cât și materialul tapițeriei. 
    • Colțarul după cum îi spune și numele este un corp de mobilier dedicat colțurilor, spațiilor în care ai nevoie de multe locuri pentru șezut. Colțarul este o variantă mai complexă a canapelei, locurile pentru ședere în loc să fie în linie, sunt în formă de L, fapt ce sporește funcționalitatea dar mărește și spațiul ocupat. Pe latura mare a unui colțar se găsesc două sau trei locuri de stat, iar pe cea mică unul sau două, aceasta în funcție de spațiul pentru care a fost conceput. Alege colțarul dacă ai o familie mare sau obișnuiești să ai des musafiri. 
    • Mobilier set sau corpuri diferite? În livingul dintr-un apartament de bloc, care cu siguranță nu este foarte spațios s-ar putea să nu fie prea ușor să introduci un set mobilă living cum adesea găsești în magazinele dedicate, dar asta ar fi lesne de reușit într-un living mai spațios. Este posibil să găsim un set mobilă living care să se potrivească designului visat, dar la fel de bine poți cumpăra piese diferite de mobilă de living datorită spațiului insuficient sau pur și simplu că așa preferi.

     

    Sfaturi pentru amenajarea livingului în funcție de formă

     

    Amenajarea unui living dreptunghiular

     

    Un living dreptunghiular, oricât de îngust ar fi sau ar părea este destul de ușor de amenajat, întrucat, se pot crea două zone mari de interes: una funcțională și una decorativă. Pe unul dintre pereții ce au o lungime potrivită, poți pune canapeaua sau colțarul, în funcție de spațiul de care dispui, iar pe celălalt, paralel, poți adăuga o bibliotecă, bine compartimentată, care să ofere spațiul de depozitare de care ai nevoie.

     

    Amenajarea unui living pătrat

     

    Deși sunt mai rar întâlnite, există posibilitatea ca livingul tău să aibă o formă pătrată. în acest caz, regula principală este să ții cont să nu aglomerezi spațiul și să optezi doar pentru piesele de mobilier de care ai nevoie. De asemenea, pune accent pe iluminatul camerei și alege decorațiuni simple, care să nu creeze senzația de sufocare.

     

    Diversitatea utilizărilor atribuite livingului face ca etapa de amenajare să fie deosebit de importantă, practic acesta trebuie să rămână primitor, confortabil și aerisit, chiar dacă fiecare membru al familiei își impune câte puțin din personalitatea lui în amenajare. Atât din punctul de vedere al ergonomiei, al alegerii de mobilă de living, cât și din cel al aspectelor vizuale, amenajarea livingului trebuie să vă reprezinte în definitiv propria personalitate.